Apr 30, 2009

Amintiri din abstinenta cu proaspatul rasuflat secretar de stat Etilian

A fost Etilian prefect, senator, ajunsese si ceva sef pe la judet, dar nu gustase si el o picatura de Guvern sa vada macar cum e. Pentru ca a consumat fidel numai produsele PSD, i s-a facut iata si damblaua asta, sa vada daca te ametesti acolo sus si cat de bine. Si cand te gandesti ca pana prin 1989 se imbata ca prostul cu apa rece, respingand inversunat si cu simt de raspundere asemenea rafinamente ale democratiei. Martor a fost scriitorul si jurnalistul Ioan T Morar, care mai acum un an crapa de invidie cand vedea la ce fineturi se dedulceste fostul lui coleg.

Brasoveni, nu-l votati pe Neagoe!


Daca n-ar fi fost Revolutia din 89, Otilian Neagoe ar fi fost tot undeva in frunte, nu-i exclus sa fi ajuns chiar prim-secretar de judet. Pentru ca era unul dintre zelosii sistemului. Pina-n decembrie 89, desi habar nu avea de gazetarie, a fost redactor sef adjunct la Viata Studenteasca unde a demonstrat ca e pus pe fapte mari, ca vrea sa se remarce in fata partidului. Imediat dupa ce a cazut regimul, si nu a mai fost dorit in redactie, a plecat la Brasov unde, am inteles, are si merite de luptator in Revolutie! E tare omul! Va dau doua exemple de zel pompieristic ale tovarasului Otilian Neagoe. Uneori era el cel care ducea spaltul (adica “probele” tiparite ale revistei) pentru viza la UASCR si la partid. Si l-am vazut personal cum, odata intors, verifica ce s-a taiat de la partid si, unde i se parea ca textul ramas a fost “prea dur”, mai taia si el! Alta data, pe cind aveam o rubrica de corespondenta cu cititorii, semnata Cristinel (ramasa “mostenire” de la Traian Ungureanu), m-a chemat la el in birou si m-a intrebat “-Tu vrei sa ne bagi in puscarie?!” NU, am raspun eu, de ce? “Pai, uite ce ai facut aici, la Cristinel!”. Ce? “Nu vezi? Trei raspunsuri pentru scrisori care vin din Sibiu. Sa creada lumea ca e o aluzie…” Aluzie la ce? -am intrebat. “Pai cine e prim-secretar acolo? Stergem doua !”. Ideea era ca, fiind acolo prim-secretar Nicu Ceausescu, Otilian Neagoe s-o fi gindit ca daca ar citi Nicu rubrica respectiva l-ar putea deranja asta!?

Oricum, Revolutia i-a curmat tovarasului Otilian Neagoe o cariera de activist. Dar i-a deschis una de cadru de nadejde al PSD, ales democratic, de tot judetul Brasov! Eu zic sa nu-l votati! Aici.

Si brasovenii nu prea l-au votat, dar ce, e dupa cum vor ei??

1 comment:

  1. Anonymous9:19 AM

    Numirea lui Neagoe in postul de la Bucuresti demonstreaza la fel ca si in cazul lui Mohaci si a altora care vor urma in scurt timp, ca Nita s-a tinut de promisiunea facuta fata de apropiatii sai din partid.
    Avansarile facute sunt la interventiile lui Nita in Bucuresti, si vor continua cu alte persoane in PSD foarte cunoscute.
    Ce nu a reusit Fulga in 7 ani de mandat, fata de partidul care l-a propulsat, a reusit Nita in 2 luni.
    Asta demonstreaza ceva.

    ReplyDelete