Mar 7, 2009

Botorog are un PR foarte bun

Gheorghe Botorog a fost arestat pentru a opta oara. Evenimentul a fost redat si redactat in aceeasi forma in presa locala, ceea ce denota relatiile excelente pe care le are Botorog printre ziaristi, reusind sa transmita pe trei cai diferite un mesaj identic. Un pic de diversitate totusi exista, data de semnaturile diferite din coada articolului.

"Transilvania Expres": Gheorghe Botorog a fost retinut din nou ieri dimineata pentru tulburarea linistii si ordinii publice si ultraj. Politistii l-au luat din fata Prefecturii, i-au pus catusele si l-au transferat la sediul Parchetului Judecatoriei Brasov, unde i s-a prezentat materialul de urmarire penala si a fost somat sa inceteze cu protestele in termen de 10 zile. Pe numele acestuia fusese formulata o ordonanta de retinere, iar incatusarea a fost necesara, deoarece protestatarul s-a impotrivit prezentarii in fata procurorilor. Este pentru a opta oara cand Botorog a fost chemat in fata procurorilor. Celebrul protestatar s-a intors in jurul orelor 15.00 in fata Prefecturii. (A.H.)

"Buna Ziua, Brasov"
: Celebrul protestatar Gheorghe Botorog a fost reţinut din nou. Ieri dimineaţă, poliţiştii l-au luat din faţa Prefecturii, i-au pus cătuşele şi l-au dus la sediul Parchetului Judecătoriei Braşov. Botorog a fost somat să oprească protestele în termen de zece zile, motivul executării silite fiind tulburarea liniştii şi ordinii publice şi ultraj. Pe numele acestuia a fost formulată ordonanţă de reţinere, iar încătuşarea a fost necesară deoarece protestatarul s-a împotrivit prezentării în faţa reprezentanţilor autorităţilor. La Parchetul Judecătoriei Braşov, lui Botorog i s-a prezentat materialul de urmărire penală. Este pentru a opta oară când Botorog este încătuşat de oamenii legii şi dus la Parchet. Celebrul protestatar s-a întors ieri, în jurul orelor 15.00, în faţa Prefecturii… Andrei Constantin

"Gazeta de Transilvania"
: Celebrul protestatar Gheorghe Botorog a fost reţinut din nou. Ieri dimineaţă, poliţiştii l-au luat din faţa Prefecturii, i-au pus cătuşele şi l-au dus la sediul Parchetului Judecătoriei Braşov. Botorog a fost somat să oprească protestele în termen de zece zile, motivul executării silite fiind tulburarea liniştii şi ordinii publice şi ultraj. Pe numele acestuia a fost formulată ordonanţă de reţinere, iar încătuşarea a fost necesară deoarece protestatarul s-a împotrivit prezentării în faţa reprezentanţilor ministerului public. La Parchetul Judecătoriei Braşov, lui Botorog i s-a prezentat materialul de urmărire penală. Este pentru a opta oară cînd Botorog este încătuşat de oamenii legii şi dus la parchet. Celebrul protestatar s-a întors în jurul orelor 15.00 în faţa Prefecturii. Alex Dumbrava

1 comment: